About Staphyloccocus sp.

Staphylococcus aureus este o bacteriepatogenă din genul Staphylococcus, care poate produce infecții supurative sau septicemii la om și animale. Formele de manifestare ale acestor infecții sunt variate: impetigo, piodermite, stafilodermii, pneumonie stafilococică, Sindromul SSS ( staphiloccocal scalded skin syndrome, numit și sindrom Lyell). Se deosebește de alte specii ale genului prin faptul că este coagulazo-pozitiv.

Este un coc Gram-pozitiv, aerob, necapsulat, care apare la microscop sub forma unor aglomări asemenătoare unui ciorchine, iar cultivat pe agar-agar produce colonii mari, rotunde, galben-aurii.

Patogenitatea sa ridicată este data de o serie de factori: coagulaza, hemolizina, leucocidina, enterotoxine etc.

În funcție de capacitatea de a secreta o enzimă numită coagulază (care poate coagula plasma), stafilococii se împart în coagulazo-negativi și coagulazo-pozitivi. Stafilococii coagulazo-negativi sunt ubicuitari (se găsesc peste tot), făcând parte din flora normală a organismului, găsindu-se în orofaringe, tractul gastro-intestinal și uretra anterioară. Produc frecvent infecții intraspitalicești, ei fiind rezistenți la unele dezinfectante și antiseptice sau apar la cei cu diverse corpuri străine (proteze, grefe, catere etc.). Supraviețuiesc îndelungat pe suprafețe uscate. Transmiterea se poate face direct interuman sau prin intermediul unor obiecte (prosoape, lenjerie). Dintre stafilococii coagulazo-pozitivi, o singură specie este patogenă pentru om: Staphylococcus aureus sau Stafilococul auriu, numit astfel după culoarea galben-aurie a coloniilor bacteriene obținute pe medii de cultură.

Denumirea lui Staphylococcus aureus vine de la pigmentul evident când se cultivă pe medii de cultură, care, la această specie, este cel mai frecvent galben-auriu, dar poate fi și alb, în timp ce la Staphylococcus epidermitis este alb iar la Staphylococcus saprophyticus este citrin. Stafilococul auriu rezistă 60 de minute la 60 °C, supraviețuiește în produse uscate câteva luni și rezistă la acțiunea alcoolului etilic 70° aproximativ 10 minute. Se găsește în mod normal pe pielea și mucoasele omului, dar și a altor mamifere precum și la păsări. Este prezent pe mucoasa nazala la 30% dintre persoanele sănătoase, procentajul fiind mai ridicat la personalul sanitar din spitale, pacienți dializați, diabetici și cei ce folosesc droguri intravenoase. Colonizarea nou-născutului cu stafilococ auriu are loc la nivelul bontului ombilical, suprafața pielii și zona perineală.

Stafilococul auriu secretă un număr mare de toxine:

5 enzime citolitice, care sunt capabile să lezeze membranele celulare și deci să distrugă celulele; acestea sunt alpha, beta, gama hemolizinele și leucocidina; după cum le spune și numele, hemolizinele au ca principal rol hemoliza – distrugerea eritrocitelor, dar ele pot distruge și alte tipuri de celule având un rol important în producerea leziunilor tisulare; leucocidinele atacă și distrug leucocitele.
exfoliantina, ce determină leziuni la nivelul epidermului cu exfoliere consecutivă; este responsabilă de apariția dermatitei exfoliative în cadrul sindromului stafilococic al pielii opărite (frecventă la copiii mici).
toxina-1 a socului toxic, responsabilă de sindromul toxic caracterizat prin: febră, hipotensiune, erupție urmată de descuamare și afectarea mai multor organe interne.
enterotoxina (sunt 5, notate de la A la E), responsabile de toxiinfectiile alimentare cu stafilococ, ele fiind rezistente la aciditatea gastrică și rezistă 30 de minute la temperatura de 100 °C, ceea ce semnifică faptul că alimentele contaminate cu enterotoxină stafilococica nu devin inofensive prin fierbere; aceste enterotoxine se pare că au acțiune și asupra sistemului nervos central, ceea ce explica vărsăturile severe ce apar uneori în toxiinfecțiile alimentare.
Toxiinfectia alimentara debuteaza brusc, la 2-6 ore dupa ingestia alimentelor contaminate, cu greturi, varsaturi, dureri abdominale colicative si diaree. Majoritatea cazurilor sunt autolimitate si se rezolv in 8-24 de ore dupa debut. In cazurile severe pot apare hipovolemie si hipotensiune. Desi multe cazuri probabil nu sunt supuse atentiei medicale sau nu sunt diagnosticate, intoxicatia stafilococica este a doua sau a treia cauza principala de TIA
Prezenta Staphyloccocus sp. in alimente, inainte de consumarea lor, justifica perioada scurta de incubatie a acestei boli. Preparatele de carne si prajiturile cu crema sunt principalii vectori alimentari, pentru ca stafilococii pot tolera medii bogate in proteine, sare sau zahar, in care ei cresc fara competitia altor bacterii. Cel mai important factor de risc epidemiologic in debutul acestei boli este ingestia alimentelor lasate la temperatura camerei o perioada indelungata, situatie ce permite stafilococilor sa elibereze toxine inainte de consumarea acestora. Contaminarea echipamentului ce serveste la prepararea hranei si igiena personala defectuoasa in manuirea alimentelor sunt la fel de frecvent implicate.
Sunt disponibile o varietate de metode pentru detectarea stafilococilor in produsele alimentare.

Omul constituie rezervorul major de S. aureus din natura, procentul purtatorilor adulti este de 15-40%. Epiteliile mucoasei nasofaringelui anterior sunt locurile principale de patrundere; alte zone includ axilele, vaginul si perineul si, uneori, tractul gastrointestinal.Colonizarea cu S. aureus poate fi intermitenta sau persistenta si este influentata atat de microb, cat si de factorii ce depind de gazda si de competitia naturala cu flora nonstafilococica. Starea de purtator este mai obisnuita printre persoanele cu expuneri repetate la stafilococi si la acelea cu afectarea ocazionala sau cronica a integritatii cutanate.

Profilaxia infecțiilor streptococice constă în:

măsuri de igiena riguroasă în unitățile sanitare: spălarea meticuloasă a mâinilor după contactul cu pacienții, utilizarea mănușilor la contactul cu plăgile și mucoasele contaminate
administrarea profilactică de antibiotice pre- și post-operator, pentru a preveni infecția plăgilor postoperatorii

tratamentul prompt al tuturor infecțiilor streptococice, chiar și a celor superficiale, ale pielii și țesuturilor moi.